Programul de lucru cu 4 zile pe săptămână: care este realitatea?

Perioada pandemiei a dus la modificarea modului în care oamenii lucrau; dacă până atunci prezența fizică la locul de muncă era necesară, începând cu anul 2020 oamenii au început să lucreze de acasă, iar din 2023 în sistem hibrid (de acasă și cu…

Cuprins

Perioada pandemiei a dus la modificarea modului în care oamenii lucrau; dacă până atunci prezența fizică la locul de muncă era necesară, începând cu anul 2020 oamenii au început să lucreze de acasă, iar din 2023 în sistem hibrid (de acasă și cu prezență fizică la serviciu). În 2024 a început să se discute din ce în ce mai des de un program de lucru de 4 zile, în anumite țări fiind testat acest model.

Descoperă care au fost rezultatelele testelor, ce se întâmplă cu domeniile în care se lucrează 24/7, așa cum este domeniul iGaming, unde activează operatori precum Ice casino Romania, care sunt avantajele și dezavantajele acestui program, în ce țări ale lumii s-a testat programul cu 4 zile de muncă și multe altele.

De ce este nevoie de o săptămână de lucru de 4 zile?

Reducerea săptămânii de lucru nu este o idee atât de nouă, dat fiind faptul că în 1965, în SUA, Richard Nixon a solicitat ca perioada de lucru pe săptămână să fie de 4 zile. Acesta avea în vedere îmbunătățirea vieții de familie a muncitorilor americani. În următorii 60 de ani, această idee a fost discutată și testată sub diferite forme în unele țări (Islanda în 2015 și Noua Zeelandă în 2018, printre altele). Rezultatele obținute în urma testelor au relevat o îmbunătățire majoră a stării de bine a celor care au beneficiat de acest program redus de muncă.

Aproximativ 80% de respondenți din cadrul sondajelor de opinie legate de tema modificării programului de lucru au răspuns că starea lor de sănătate fizică și mentală s-ar îmbunătăți semnificativ ca urmare a reducerii numărului de zile lucrătoare. Un procent de 46% dintre cei care au răspuns acestor chestionare consideră că efectele potențiale vor fi extrem de pozitive. Însă, cum ar trebui să arate modelul perfect de lucru cu 4 zile?

Care sunt modelele cu 4 zile lucrătoare testate până acum?

Pentru a acoperi toate aspectele legate de modificarea programului de lucru la 4 zile pe săptămână au fost luate în calcul mai multe modele, printre care se evidențiază:

  • Modelul 100-80-100 – în cadrul acestui model, angajații ar lucra 4 zile pe săptămână, timp de 8 ore pe zi, primind 100% salariu pentru 80% din timp și menținând productivitatea la un nivel de 100%.
  • Modelul cu 10 ore de muncă/zi, timp de 4 zile – acest model a fost testat în anul 2020, în Ontario, Canada, iar 73% dintre cei care au participat s-au declarat satisfăcuți de modulul de lucru tesat.
  • Modelul cu 8 ore de muncă/zi, 4 zile, dar cu plată redusă – doar 42% dintre cei care au acceptat să testeze acest model au fost de acord cu reducerea salarială ca urmare a reducerii săptămânii de lucru.

În cadrul testelor au participat o serie de companii din diferite domenii, care au implementat cele mai bune modele de lucru în format redus. La final, 89% dintre aceste societăți au decis că programul selectat, cu 4 zile de muncă, este unul eficient, iar 100% dintre manageri au constatat un impact pozitiv sau extrem de pozitiv în rândul angajaților.

De ce unele companii ar alege programul redus: argumente pro și contra!

Printre concluziile testelor bazate pe o săptămână cu mai puține zile lucrătoare decât modelul curent s-au numărat impactul pozitiv asupra stării de bine la nivel de echipă (82%), reducerea fluctuației la nivel de performanță (50%) și îmbunătățirea ratei de recrutare (32%). Există și alte argumente pro în favoarea acestui tip de program de lucru, așa cum sunt:

  • Îmbunătățirea productivității – în cazul unor companii, printre care se numără și Microsoft, testarea acestui model de lucru a crescut nivelul productivității cu 40%;
  • Reducerea costurilor atât pentru angajator, cât și pentru angajat – costurile legate de utilități vor scădea semnificativ pentru companie, în timp ce angajatul își va reduce cheltuielile legate de navetă și de asigurarea hranei pentru ziua respectivă.
  • Îmbunătățirea echilibrului între starea de bine și viața profesională – ziua în plus de odihnă și relaxare ajută angajatul să lupte mai eficient contra burnoutului și îi îmbunătățește starea psihică. De asemenea, se reduce nivelul de stres și crește calitatea vieții.
  • Crește nivelul de loialitate față de companie – cu cât este mai fericit angajatul în cadrul companiei, cu atât îi va crește nivelul de atașament față de aceasta.
  • Rată de recrutare mai bună – potențialii angajați vor fi motivați mai bine să aleagă o companie în care programul de lucru este conceput ca să le ofere o stare de bine îmbunătățită și în care există o atmosferă de muncă foarte bună.
  • Reducerea problemelor de sănătate – o perioadă de recuperare fizică și mentală mai îndelungată sporește șansele de diminuare a problemelor de sănătate a angajaților.
  • Benecifii pentru mediul înconjurător – sustenabilitatea este unul dintre obiectivelor companiilor, iar o săptămână cu program redus ar duce la o diminuare a emisiilor de carbon de până la 127 de milioane de tone pe an.

Acest tip de program de muncă nu este infailibil, ceea ce înseamnă că există și câteva dezavantaje precum:

  • Nu este fezabil pentru toate domeniile de activitate – în unele industrii așa cum sunt sănătatea și îngrijirea, retail, producția manufacturieră, agricultură sau prestarea de servicii și asistență pentru clienți este necesar un program de 5 zile de mnunca.
  • Creșterea nivelului de stres în timpul programului de muncă – extinderea numărului de ore lucrate pe zi, de la 8 la 10, poate avea efecte negative pentru sănătatea psihică, ducând la apariția stresului.
  • Dificultăți la nivel operațional din cauza programului de lucru – condensarea programului de muncă de la 5 zile la 4 poate avea efecte negative la nivel de coordonare și colaborare, precum și pe plan operațional.

Nu toate companiile au avut parte de o experiență complet pozitivă în urma acestor programe pilot, ceea ce înseamnă că viitorul implementării acestui model de lucru este incert. 

La nivel global, 23 de țări, printre care se numără Belgia, Austria, Franța, Canada, Germania, Islanda, Noua Zeelandă, Japonia și Spania au testat acest model de lucru, iar unele dintre acestea vor merge mai departe în demersul de modificare în mod oficial a săptămânii de muncă de la 5 zile la 4 zile lucrătoare.